STUDIU 

Mic dicționar creștin catolic
pr. Ioan Tămaș

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Căutare

Noul Testament
A doua parte a Sfintei Scripturi (prima e Vechiul Testament) care cuprinde cele douăzeci și șapte de cărți inspirate de Duhul Sfânt: patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, douăzeci și una de Scrisori apostolice și Apocalipsul. Toate cuprind o perioadă de timp de aproape un secol: de la nașterea lui Isus Cristos până la moartea evanghelistului Ioan. Termenul "testament" are sensul de alianță. Noua și veșnica alianță încheiată de Dumnezeu cu oamenii a fost sigilată pe Cruce prin Sângele lui Cristos. "Cuvântul lui Dumnezeu, care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede, se înfățișează și își arată în mod eminent forța în scrierile Noului Testament" (DV 17). "Aceste scrieri ne dezvăluie adevărul definitiv al Revelației divine. Obiectul lor central este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, faptele, învățăturile, pătimirea și glorificarea lui, precum și începuturile Bisericii sub lucrarea Duhului Sfânt" (CBC 124).


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire